|
Opera Naţională Bucureşti sărbătorește împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului Georges Bizet
 Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia - Carmen.
Sărbătoarea îi va reuni sub bagheta lui Vlad Conta pe artiştii Operei Naţionale Bucureşti, alături de invitaţi speciali: mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă în rolul titular, tenorul Ruslan Udin (Rusia) în rolul Don José şi soprana Irina Baianţ (debut) în rolul Micaela.
Născută la Cluj-Napoca, mezzosoprana Liliana Matei Ciucă a absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, continuându-și studiile cu mari nume ale teatrului liric mondial precum Luisa Bosabalian, Aldo Baldin, Ionel Pantea, Ramon Vargas, dirijorul Leo Muller de la Metropolitan Opera din New York. A absolvit, de asemenea, Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Luxemburg, apoi a fost angajată a Staatsoper din Viena. Din repertoriul artistei fac parte roluri ca Olga din Evgheni Oneghin de P. I. Ceaikovski, Pierrot din Linda di Chamounix de G. Donizetti, Lola din Cavalleria rusticana de P. Mascagni etc., interpretate pe mari scene ale lumii. De-a lungul carierei, a colaborat cu mari dirijori precum Seiji Ozawa, Marcello Viotti, Peter Schneider, Fabio Luisi, Zubin Mehta.
În primăvara anului 2013, tenorul Ruslan Udin a primit titlul decelmai bun tânăr solist al Rusiei din partea celebrei mezzosoprane Irina Bogacheva. A studiat la Academia de Muzică Gnessin-Moscova, iar după absolvire a apărut în roluri importante precum Vodemon din Yolanta de P. I. Ceaikovski, Don José din Carmen de Georges Bizet, Astrologul din Cocoşul de Aur de Rimski-Korsakov etc.
Câștigătoare a premiului "Teatro alla Scalla" la Concursul Internațional "Leyla Gencer" (Milano, 2012) şi laureată a Concursul Internaţional de Canto "Le Grand Prix de l'Opera" (Opera Naţională Bucureşti, 2012), tânăra soprană Irina Baianţ este invitată pentru prima oară în carieră într-un spectacol al Operei Naţionale Bucureşti, pentru a interpreta rolul Micaela din opera Carmen de Georges Bizet. Repertoriul artistei cuprinde roluri ca Adela din Die Fledermaus de J. Strauss, Pamina din Die Zauberflte de W. A. Mozart, Norina din Don Pasquale de G. Donizetti, Gilda din Rigoletto de G. Verdi. Irina Baianţ este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București.
O altă reprezentaţie a operei "Carmen" de Georges Bizet poate fi urmărită joi, 24 octombrie, de la ora 18.30, avându-i în rolurile principale pe Hector Lopez (rolul Don José) şi Sorana Negrea (rolul Carmen - debut). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie16-06: Bucharest Opera Festival se încheie cu o premieră rară: teatru NOH japonez pe scena ONB Luni, 22 iunie, de la ora 19:00, Bucharest Opera Festival – Love Affairs își încheie cea de-a cincea ediție cu un spectacol pe care publicul din București nu îl vede aproape niciodată: o reprezentație de teatru NOH, arta scenică japoneză ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
16-06: „Pescuitorii de perle” la Brașov Sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm la spectacolul cu opera în trei acte „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, având libretul scris de Michel Carré și Eugène Cormon.
Premiera ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
16-06: Festivalul Internațional Opera Aperta - ediția a 10-a: 8 zile, zeci de experiențe unice! Timp de opt zile, Opera Aperta mută muzica acolo unde nu te-ai aștepta să o întâlnești: deasupra Clujului la răsărit de soare, pe platforma aeroportului la miezul nopții, în curți interioare, la castel și alte spații neconvenționale din ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
15-06: „Carmen”, ultimul spectacol al stagiunii 2025-2026 la Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează miercuri ultimul spectacol al stagiunii 2025-2026. În Sala Mare, de la ora 18:30, publicul va putea urmări cea mai cunoscută creație a lui Georges Bizet, opera în patru acte „Carmen”, care a ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-06: Carmen de Bizet, în versiunea Operei din Iași, pe scena ONB pe 20 iunie Opera Națională Română din Iași aduce pe scena ONB, pe 20 iunie de la ora 19:00, una dintre cele mai iubite opere din lume: Carmen de Bizet.
Producția ieșeană te poartă în Spania începutului de secol XIX, unde povestea Carm ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|