|
Managementul Operei Naţionale Bucureşti şi cel al Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" se unesc
 În urma adoptării în data de 25 septembrie 2013 a Hotărârii privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1089/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea şi funcţionarea Operei Naţionale Bucureşti, managementul celei din urmă şi cel al Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" se unesc, fără a afecta, însă, integritatea lor artistică.
Astfel, având în vedere ştirile apărute în presă după adoptarea Hotărârii de Guvern, Opera Naţională Bucureşti ţine să precizeze că, deşi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" îşi pierde personalitatea juridică, activitatea sa artistică va continua sub aceeaşi formă. Structura nou creată va urma, deci, să funcţioneze, sub denumirea de Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian", cu un colectiv artistic propriu şi cu păstrarea continuităţii proiectelor sale specifice. Mai mult decât atât, Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian" va funcţiona în curând într-un sediu propriu, aflat în prezent în construcţie. Astfel, entitatea va beneficia pentru întâia dată în istoria sa de o sală de spectacole care îi aparţine, special concepută şi construită cu această destinaţie, după ce, de-a lungul existenţei sale, fie nu a avut deloc sediu, fie şi-a desfăşurat activitatea în locaţii-gazdă sau în sedii de conjunctură.
În termenii funcţionării artistice, nu vor exista comasări sau abateri de la specificitatea artistică a vreunuia dintre genuri. Modificările survin doar în ceea ce priveşte managementul, atelierele şi compartimentele non-artistice (Financiar şi Contabilitate, Audit, Producători Delegaţi, Juridic, Marketing şi Comunicare, Resurse Umane etc.), care se unesc, urmând să gestioneze în mod centralizat activitatea tuturor secţiunilor artistice ale instituţiei reorganizate, în vederea eficientizării folosirii resurselor şi a optimizării actului artistic.
Conform Hotărârii, noul mod de funcţionare se va aplica în termen de maximum 30 de zile de la data intrării acesteia în vigoare. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-08: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2026 - 2027 Pera Națională București a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie 2026, prima parte a stagiunii 2026-2027. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-07: Director nou la Opera Națională Română din Timișoara Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Tim ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|