|
Orchestra şi corul TNOB, în turneu în Germania
 De astăzi şi până pe 7 iulie Orchestra şi corul TNOB, în turneu în Germania
O parte din artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) "Oleg Danovski", mai exact orchestra, corul, solistul invitat Răzvan Săraru şi echipa tehnică, însoţiţi de managerul instituţiei de cultură, soprana Daniela Vlădescu, îşi iau "la revedere" de la publicul constănţean, pentru o perioadă ceva mai îndelungată. Aceştia pleacă, de astăzi, într-un amplu turneu în Germania, care se va derula până pe data de 7 iulie, când este programat ultimul spectacol.
Artiştii constănţeni vor susţine, începând din data de 22 iunie, nu mai puţin de 12 reprezentaţii, făcând parte din distribuţiile capodoperelor verdiene "Nabucco", "Rigoletto" şi "Aida", precum şi a şase concerte cu arii celebre. Printre cele mai importante oraşe din Germania unde vor poposi artiştii constănţeni se numără: Bad Homburg, Schlangenbad, Lindenfels şi Burg Eppstein. De asemenea, aceştia vor avea o reprezentaţie şi în Franţa, la Versailles, pe data de 3 iulie.
Ultimul spectacol din cadrul turneului este programat pe 7 iulie. "Va fi un turneu greu, ştim asta, dar sperăm să încântăm publicul german şi spectacolele să fie un succes", a declarat, ieri, cu o zi înainte de plecare, directorul TNOB, Daniela Vlădescu.
Din Germania, artiştii de la malul mării se vor îndrepta către Deva şi Hunedoara, unde vor participa, alături de alţi colegi ai lor de la Teatrul "Oleg Danovski", la Festivalul "Opera Nights" (10-15 iulie). Evenimentul se va desfăşura într-un cadru fermecător, curtea interioară a Castelului Corvinilor din Hunedoara şi Esplanada Lapidarium a Palatului Magna Curia din Deva.
Potrivit managerului TNOB "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu, activitatea artiştilor va reîncepe, la Constanţa, de la 1 septembrie, iar startul stagiunii se va da la mijlocul primei luni de toamnă. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie12-10: Trei spectacole în această săptămână la Opera Iași Opera Națională Română din Iași are trei spectacole în programul acestei săptămâni.
Marți, de la ora 18:30, Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași va găzdui tradiționalul eveniment lunar intitulat Concert la Palat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Marți, ora 22, TVR Cultural prezintă "Ţara Surâsului" Marți, 13 octombrie, ora 22:00, TVR Cultural
Ţara Surâsului
Operetă în 3 acte de Franz Léhar
Libretul: Ludwig Herzer și Fritz Löhner (după o idee de Victor Léon)
Regia artistică: Anda Tăbăcaru
C ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Sub semnul pasiunii și al destinului: „Bal mascat” la Timișoara Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 19:00, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la o reprezentație de excepție a unei capodopere verdiene: „Bal mascat”. O poveste fascinantă despre dragoste interzisă, loialitate, trÄ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|