|
Concursul Internațional al Interpreților de Operă „Maria Cebotari”
 Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău - membru al Clusterului EUNIC Moldova, va sprijini prezența tenorului Marius Vlad Budoiu, în calitate de membru al juriului și va acorda un Premiul pentru cel mai bun debut, în cadrul celei de-a doua ediții a Concursului Internațional al Interpreților de Operă „Maria Cebotari”.
Evenimentul se va desfășura în perioada 2-8 iunie 2025 la Sala cu Orgă și Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Concursul își propune să promoveze excelența artistică, să susțină talentele emergente și să consolideze patrimoniul cultural liric internațional, constituind, totodată, o rampă de lansare pentru tinerii interpreți.
Soprana Maria Cebotari (în unele variante - Cibotari), originară din Basarabia, este considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai strălucitoare și mai frumoase voci ale primei jumătăți a secolului trecut, cu o carieră impresionantă pe marile scene ale Europei, dar în special în Austria și Germania.
Juriul internațional va fi format din personalități marcante ale lumii lirice:
Nicolae Dohotaru, dirijor, directorul general al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” (Republica Moldova)
Azamat Zheltyrguzov, bariton (Kazahstan)
Anna Samuil, soprană (Republica Moldova/ Germania)
Ruxandra Donose, mezzosoprano (România/ Austria)
Marius Vlad Budoiu, tenor (România)
Ecaterina Deleu, director MK Impresari (Republica Moldova)
Angelo Taddeo, director artistic al Festivalului Puccini (Italia)
Concursul se va desfășura pe mai multe etape conform programului:
2-3 iunie - Etapa I de preselecție – format on-line;
4 iunie - Etapa II (cu pian) - Sala cu Orgă;
6 iunie - Etapa III (cu orchestră) - Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”;
8 iunie - Gala Laureaților - Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|