 Aşteptata premieră a spectacolului de operă-balet montat de Andrei Şerban la Opera Naţională Română Iaşi a avut loc aseară * în Sala Mare a Teatrului Naţional, redeschisă în această toamnă, spectacolul s-a jucat cu casa închisă * o "a doua premieră" va avea loc în această seară, alte două reprezentaţii fiind programate până la sfârşitul lunii
Preluare a spectacolului cu acelaşi titlu de la Opera "Garnier" Paris, unde a fost montat în 2003, în viziunea reputatului regizor de teatru şi operă Andrei Şerban, "Indiile galante" a fost prezentat aseară, la Iaşi, în premieră naţională.
În capitala franceză, spectacolul ce are la bază muzica lui Jean-Philippe Rameau a fost reluat de trei ori. Cu adăugirile inevitabile, însă în spiritul montării pariziene, această "sărbătoare a muzicii", cum o numeşte Andrei Şerban, a fost aleasă pentru a fi cea dintâi premieră a Operei ieşene în Sala Mare a Teatrului Naţional, redeschisă în această toamnă. "Un foarte bun prilej de a începe o eră nouă într-o casă nouă, care arată splendid, cum este clădirea Operei. Nu am găsit o lucrare care să corespundă mai bine acestei oportunităţi", a spus Andrei Şerban.
Despre "Indiile galante":
Dirijorul Adrian Morar (Opera Naţională Română Cluj-Napoca) :
"De la balet la vorbă, de la cânt la ecleraj, acesta are tot ce se poate vedea într-un spectacol. Duritatea şi falsitatea nu au loc aici, este un spectacol care îndeamnă la bucurie, de aceea cred că va dura. Oamenii vor vibra la acest spectacol. Andrei Şerban s-a întrecut pe sine".
Mihai Ghiga, concert maestrul care s-a ocupat de "antrenamentul" orchestrei:
"Compozitorul, care a fost şi un foarte bun teoretician, începea tratatul său prin a mulţumi matematicii, fără de care, scria el, nu ar fi existat muzica. Este un domeniu care oferă publicului un spectacol foarte frumos, iar muzicienilor care se ocupă de el, prilejul de a se perfecţiona".
Gabriel Bebeşelea, dirijor al Operei Naţionale Române Iaşi:
"Acesta va fi un spectacol important pentru istoria interpretativă a muzicii. Întâlniţi aici instrumente noi, pe care nu le vedeţi în alte spectacole, precum aludul, strămoşul lăutei şi multe altele".
Carmencita Brojboiu, cea care a adaptat, la Iaşi, scenografia semnată de Marina Drăghici la Paris:
"Efortul Operei ieşene este foarte mare, este vorba de 700 de costume, la care se adaugă măşti, căşti, pelerine... Numai să pui toate lucrurile acestea în ordine, pentru ca aceste peste 100 de persoane să ştie exact ce urmează, este o încercare foarte grea. Sper ca dincolo de muzică, acest spectacol să fie şi o bucurie a imaginii".
Deborah Torres (Paris), asistenta coregrafei Blanca Li
"Indiile galante a fost pentru mine, ca dansatoare, una dintre cele mai frumoase experienţe, de implicare a tuturor artiştilor. În Franţa, o numim operă-balet, pentru că baletul joacă un rol foarte important. Mă bucur că Blanca Li, care a făcut coregrafia acestui spectacol la Paris, a avut încredere în mine şi m-a lăsat să reiau acest spectacol la Iaşi". |