|
50.000 de participanți au intrat în atmosfera Târgului Vrăjitoarelor la Opera Comică pentru Copii
 În perioada 18 octombrie – 3 noiembrie 2024, Opera Comică pentru Copii (OCC) a deschis porțile Târgului Vrăjitoarelor, o experiență tematică inedită, dedicată copiilor și familiilor dornice să pătrundă în universul fascinant al personajelor negative. Într-o atmosferă spectaculoasă, Grădina OCC a devenit un tărâm fermecat, cu activități interactive, spectacole captivante și ateliere de creație care au reușit să atragă un public impresionant de 50.000 de vizitatori pe parcursul a trei weekenduri.
În decursul celor 9 zile de târg, vizitatorii s-au bucurat de un program diversificat, cu 79 de spectacole care au adus în scenă personajele negative din repertoriul instituției, pentru a le face cunoscută latura lor umană și prietenoasă. Printre cele mai îndrăgite momente au fost Noaptea Vrăjitoarelor, desfășurată în Sala Mare, și Noaptea Magiei, găzduită în Salonul Mozart. În regia lui Emil Pantelimon, spectacolul Noaptea Vrăjitoarelor a fost un eveniment unic și interactiv, la care copiii au fost invitați să participe costumați, pătrunzând în lumea fermecată a vrăjitoarelor, reginelor și piraților, personaje negative care au făcut deliciul publicului de toate vârstele.
Activități și ateliere interactive
Târgul Vrăjitoarelor a inclus 20 de atracții pentru toate vârstele și a oferit o varietate de ateliere creative care i-au introdus pe micii participanți în atmosfera specifică poveștilor cu vrăjitoare și zmei. Printre acestea, atelierul de sculptură și decorare a dovlecilor a fost extrem de popular, iar Colțul Culorilor a permis copiilor să își exprime creativitatea într-un spațiu artistic dedicat. Noua atracție, Cripta, i-a invitat pe vizitatori într-un decor fascinant, dedicat unor mari compozitori precum Puccini, Ceaikovski și Mozart, iar Parcul de Aventură a oferit trasee pline de adrenalină.
Experiențele în aer liber au fost atracția principală, Grădina OCC transformându-se într-un spațiu de poveste, cu plimbări cu poneiul, Caruselul și Roata, toate disponibile cu acces pe bază de tichete. Copacul cu păsări răpitoare și Satul Bebelușilor au completat oferta de activități prin locuri special amenajate pentru categoriile de vârstă dedicate. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|