|
„Pescuitorii de perle”, o capodoperă franceză, pe scena Operei Brașov
 Sâmbătă, 19 octombrie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet.
Libretul a fost scris de Michel Carré și Eugène Cormon. Premiera operei a avut loc la 30 septembrie 1863, la Théâtre Lyrique din Paris. La acel moment, Bizet nu împlinise încă 25 de ani, nefiind consacrat în lumea muzicală pariziană. Cererea de a compune „Pescuitorii de perle” a venit în urma câștigării prestigiosului Prix de Rome. În ciuda primirii favorabile din partea publicului, reacțiile presei au fost ostile, deși alți compozitori, printre ei și Hector Berlioz, au apreciat în mod deosebit muzica lui Bizet.
Amplasată în timpuri străvechi, pe exotica Insulă Ceylon, opera înfățișează povestea de prietenie dintre doi bărbați, jurământul acestora, care este periclitat de dragostea lor pentru aceeași femeie, a cărei dilemă este dată de conflictul dintre iubire și jurământul ei sacru ca preoteasă. Duetul de prietenie „Au fond du temple saint”, consacrat sub numele de „Duetul pescuitorilor de perle”, este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate în repertoriul de operă.
În distribuție, soliștii Operei Brașov: Leila - Cristina Radu, Nadir - Liviu Iftene, Zourga - Alexandru Chiriac, Nourabad - Dan Popescu. Solişti balet: Luna Muramatsu, Sergiu Girati (debut). Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. Conducerea muzicală a spectacolului îi aparține maestrului Traian Ichim. Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Coordonator spectacol: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Alina Nistor.
Spectacolul durează două ore și 20 de minute și are două pauze.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile! |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie16-06: Bucharest Opera Festival se încheie cu o premieră rară: teatru NOH japonez pe scena ONB Luni, 22 iunie, de la ora 19:00, Bucharest Opera Festival – Love Affairs își încheie cea de-a cincea ediție cu un spectacol pe care publicul din București nu îl vede aproape niciodată: o reprezentație de teatru NOH, arta scenică japoneză ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
16-06: „Pescuitorii de perle” la Brașov Sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm la spectacolul cu opera în trei acte „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, având libretul scris de Michel Carré și Eugène Cormon.
Premiera ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
16-06: Festivalul Internațional Opera Aperta - ediția a 10-a: 8 zile, zeci de experiențe unice! Timp de opt zile, Opera Aperta mută muzica acolo unde nu te-ai aștepta să o întâlnești: deasupra Clujului la răsărit de soare, pe platforma aeroportului la miezul nopții, în curți interioare, la castel și alte spații neconvenționale din ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
15-06: „Carmen”, ultimul spectacol al stagiunii 2025-2026 la Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează miercuri ultimul spectacol al stagiunii 2025-2026. În Sala Mare, de la ora 18:30, publicul va putea urmări cea mai cunoscută creație a lui Georges Bizet, opera în patru acte „Carmen”, care a ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-06: Carmen de Bizet, în versiunea Operei din Iași, pe scena ONB pe 20 iunie Opera Națională Română din Iași aduce pe scena ONB, pe 20 iunie de la ora 19:00, una dintre cele mai iubite opere din lume: Carmen de Bizet.
Producția ieșeană te poartă în Spania începutului de secol XIX, unde povestea Carm ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|