|
Șapte spectacole în cinci zile la Opera Iași. Toate, cu casa închisă!
 Opera Națională Română din Iași are un program extrem de intens în această săptămână. În cinci zile, artiștii teatrului liric ieșean vor avea nu mai puțin de șapte întâlniri cu publicul!
Marți, de la ora 18:30, va putea fi urmărită opera „Bal mascat”, de Giuseppe Verdi. Apoi, joi, vineri și sâmbătă sunt programate șase gale dedicate sărbătorilor de iarnă. Intitulate „Magia Crăciunului”, acestea vor începe la orele 17:00 și 19:30.
„Știind că publicul apreciază enorm spectacolele de Crăciun, în acest an am programat șase gale dedicate sărbătorilor de iarnă. Cu toate acestea, la fel ca la primele reprezentații ale lunii, biletele de intrare la aceste evenimente au fost epuizate foarte rapid. Pe viitor, vom căuta și alte soluții pentru ca un număr cât mai ridicat de iubitori de operă să se poată bucura de magia Crăciunului alături de artiștii lor favoriți” a declarat managerul interimar al Operei Iași, Andrei Fermeșanu.
În această perioadă, de pe site-ul operaiasi.ro pot fi achiziționate bilete de intrare la spectacolele care vor fi organizate de Opera Națională Română din Iași în ianuarie 2024.
Iată programul evenimentelor lunii viitoare:
9 ianuarie – „Boema”, de Giacomo Puccini;
13 și 14 ianuarie – „Văduva veselă 2.0”, de Franz Lehar;
15 ianuarie – Concert de Ziua Culturii Naționale;
17 ianuarie – „Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart;
27 și 28 ianuarie – „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski;
31 ianuarie – „Don Giovanni”, de Wolfgang Amadeus Mozart.
Fotografia este din spectacolul Magia Crăciunului de anul trecut. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|