|
O nouă ediție a Festivalului de Operă și Balet „Maria Bieșu”
 A XXXI-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” este organizată de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova și va avea loc în perioada 7-24 septembrie 2023.
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” a fost înființat la inițiativa sopranei Maria Bieșu – primadona scenei lirice din Republica Moldova, una dintre cele mai cunoscute și apreciate soprano ale anilor ‘60-‘80 ai secolului trecut. Este un eveniment cultural de o importanță deosebită pentru Republica Moldova, o adevărată platformă, recunoscută pe plan internațional, pentru promovarea baletului și a artei lirice. Pe parcursul celor 30 de ediții precedente, festivalul a fost gazda unor interpreți lirici, dirijori și balerini celebri, devenind un punct de reper cultural important pentru tot spațiul sud-est european.
În cadrul ediției din acest an vor participa, alături de muzicienii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, artiști invitați din: România, Italia, Georgia, Ucraina, Germania, Rusia, Argentina, Peru, Belgia, Olanda, Lituania, Letonia și Japonia.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a fost, pe parcursul timpului, unul dintre susținătorii fideli ai festivalului, tradiție care sperăm să continuie și în anii următori.
Programul detaliat al ediției din acest an:
7 septembrie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Macbeth, operă în patru acte de Giuseppe Verdi
10 septembrie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Lacul lebedelor, balet în patru acte de Piotr Ceaikovski
13 septembrie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Tosca, operă în trei acte de Giacomo Puccini
14 septembrie, Sala cu Orgă
Concert „Ave Maria” - în memoria sopranei Maria Bieșu. Concertul va fi susținut de membrii familiei Samoilă (Samuil) : dirijorul Alexandru Samoilă, fondatorul festivalului „Maria Bieșu”, violonista Tatiana Samuil și soprana Anna Samuil.
17 septembrie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Turandot, operă în trei acte de Giacomo Puccini
21 septembrie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Don Quijote, balet în trei acte de Ludwig Minkus
24 septembrie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Concert de gală, închiderea festivalului. Cu participarea invitațiolor speciali: dirijorul Dumitru Cârciumaru, tenorul Andrei Fermeșanu și soprana Mariana Bulicanu. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-06: Carmen de Bizet, în versiunea Operei din Iași, pe scena ONB pe 20 iunie Opera Națională Română din Iași aduce pe scena ONB, pe 20 iunie de la ora 19:00, una dintre cele mai iubite opere din lume: Carmen de Bizet.
Producția ieșeană te poartă în Spania începutului de secol XIX, unde povestea Carm ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-06: Prokofiev și Cenușăreasa, de la Ruse la București Pe 19 iunie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale București, povestea cea mai iubită din lume prinde viață prin muzica lui Prokofiev, Cenușăreasa, adusă de Opera de Stat din Ruse, Bulgaria, prezentă pentru a doua oară consecutiv la Bu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-06: The Greatest of Puccini - Orchestra Festivalului Puccini vine la București Pe 17 iunie 2026, Bucharest Opera Festival are onoarea de a primi pe scena Operei Naționale București Orchestra Festivalului Puccini de la Torre del Lago – Viareggio, unul dintre cele mai prestigioase evenimente lirice din lume, ajuns în 2026 la ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-06: Gala de Balet, spectacol extraordinar, sâmbătă, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, va avea loc Gala de Balet, un spectacol extraordinar în care se vor îmbina armonios grația, tehnica și muzica clasică. Evenimentul promite o incursiune fascinantă în istoria ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-06: Carmen`s Love Affairs – baletul care aprinde scena Bucharest Opera Festival Pe 16 iunie, de la ora 19:00, Opera din Cracovia vine pentru prima dată la Bucharest Opera Festival cu ceva cu totul special: Carmen`s Love Affairs, un spectacol de dans contemporan care reimaginează una dintre cele mai cunoscute și iubite poveșt ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|