|
Opera Brașov inaugurează stagiunea estivală
 Sâmbătă, 8 iulie 2023, de la ora 19.00, în Piața Sf. Ioan (în spatele Hotelului ARO PALACE), vă invităm la primul eveniment al stagiunii estivale din acest an: „De la Buenos Aires la Brașov”, concert de tango argentinian și românesc cu îndrăgita interpretă Analia Selis. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov, condusă de maestrul Mircea Holiartoc. La pian: Lioara Popa. Coordonator spectacol: Cristina Radu. Regie scenă: Marilena Aldea.
Analia Selis a pregătit un program muzical special pentru seara de sâmbătă, în care sunt cuprinse piese de tango din țara natală: „La Cumparsita” (muzica: Matos Rodríguez), „El Choclo”, (muzica: Ángel Villoldo), „La última curda” (muzica: Aníbal Troilo), valsuri: „Romance de barrio” (muzica: Aníbal Troilo), „Absurdo” (muzica: Virgilio Expósito), milongauri: „Milonga de mis amores” (muzica: Pedro Laurenz), „Milonga de la anunciación” (muzica: Astor Piazzolla), dar și melodii românești de altădată foarte îndrăgite: „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă” (muzică și versuri: Petre Andreescu), „Ce faci astă seară tu?” (muzică: Gherase Dendrino), „Inimă, nu fi de piatră! ” (muzică și versuri: Edmond Deda).
• Spectacolul durează o oră și 30 de minute și nu are pauză.
Duminică, 9 iulie 2023, de la ora 11.00, tot în Piața Sf. Ioan, îi așteptăm pe copii să urmărească spectacolul de balet dedicat lor: „Povestea păpușilor și a prințesei Maya”, pe muzică de L. Delibes și W.A. Mozart.
În prima parte a poveștii în pas de dans, cei mici vor avea ocazia să facă cunoștință cu personajele din „Meșterul păpușar”. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Costumele colorate, muzica vivace și desfășurarea comică a întâmplărilor sunt ingredientele unui spectacol atrăgător.
În partea a doua, cei mici se vor întâlni cu prințesa Maya… nimeni alta decât Degețica din basmul lui H. Ch. Andersen și vor lua parte la aventurile ei și ale prietenilor săi. Cei care vor da viață personajelor din această poveste sunt soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov. În rolul povestitorului, Lorand Cristian.
Coregrafia spectacolului este semnată de Nermina Damian și Alexandru Fotescu. Adaptarea scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Andreas Muntean.
• Spectacolul durează o oră și nu are pauză.
Intrarea la evenimente este liberă!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|