|
„Crăciun la Operă”, eveniment tradițional la Opera Brașov
 Sâmbătă și duminică, 17 și 18 decembrie 2022, de la orele 18.30, în Sala Operei, vă așteptăm la cele două reprezentații ale tradiționalului și mult-așteptatului spectacol al Operei Brașov, dedicat Sărbătorii Nașterii Domnului, intitulat „Crăciun la Operă”!
În premieră, în acest an, vom oferi două seri cu programe artiștice ușor diferite, pentru a crește atractivitatea galei. Astfel, sâmbătă, îi vom putea urmări, pe scena Operei Brașov, pe soprana Irina Baianț, pe interpreta de tango Analia Selis, alături de pianistul și aranjorul Mariano Castro, iar duminică, o avem invitată pe îndrăgita Monica Anghel și pe efervescentul Horia Brenciu. În ambele reprezentații, din cele două seri, ne vom bucura de prezența Dalmei, a cvartetului Ad Libitum Voices (Tiberius Simu - tenor, Sergiu Coltan - tenor, Vlad Morar - bariton, Cristian Ignuta – bas), precum și a Corului de Copii UNISON – seniorii și a Corului UNISON „Transilvania” – dirijor, manager general: George Dumitrașcu. Prezentarea evenimentului îi aparține actorului Adrian Nartea. Vor evolua soliștii Operei Brașov: Silvia Micu - soprană, Asineta Răducan - mezzosoprană, Adrian Dumitru – tenor și Alexandru Chiriac – bariton. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul Orchestrei Operei Brașov, revine maestrul Andrei Tudor (invitat). Regia artistică a acestei gale este semnată de Cezar Ghioca (invitat). Scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Regie scenă: Cristina Roșu.
Pentru că Sărbătoarea Crăciunului înseamnă bucurie, vă propunem un program artistic foarte variat și bogat, de la tradiționalele colinde românești, la veselele cântece de Crăciun din repertoriul internațional: „Adeste Fideles”, „Joy to the World”, „Noel, c’est l’amour”, „Christmas Celebration” sau „Noel”, dar și inspirate momente de balet. Invitații vor oferi recitaluri surpriză. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|