|
La serva padrona (Slujnica stăpână) la Timișoara
 Opera Națională Română din Timișoara prezintă vineri, 11 iunie 2021 ora 19.00 la o nouă întânire cu ultima premieră a Operei Naționale Române din Timișoara, opera într-un act La serva padrona de Giovanni Battista Pergolesi.
La serva padrona (Slujnica stăpână)
În casa bătrânului burlac Uberto, treburile de la o vreme nu mai merg bine. Poruncile sale nu sunt ascultate, ca altădată, de slujnica sa Serpina, o fetișcană vioaie și plină de viață. Astfel, chiar astăzi nu și-a mai putut lua dejunul la orele obișnuite, fiindcă acesta nu i-a fost adus nici la rugămințile sale repetate, trebuind să rabde până la timpul prânzului.
Spre a termina cu această situație, Uberto se hotărăște să se căsătorească, fapt pe care îl aduce și la cunoștința Serpinei, pentru a o face să înțeleagă că a sosit timpul să-și caute alt stăpân. Dar isteața Serpina nu e impresionată deloc de cele ce aude. Dimpotrivă, în mintea ei încolțește dorința să devină soția lui Uberto, fiindcă nimeni nu cunoaște atât de bine rosturile casei cum le cunoaște ea. Dar burlacul bătrân nici nu vrea să audă de una ca asta, temându-se de bârfelile lumii care nu l-ar ierta pentru că și-a ales soție pe propria slujnică.
Serpina nu se lasă învinsă. Își face plan ca să-l păcălească pe bătrân. Pentru a-și putea duce la îndeplinire planul, cere ajutorul lui Vespone, servitor și el, căruia îi promite o situație strălucită în casă, dacă acesta reușește.
Serpina îl previne pe Uberto că și ei îi face curte un căpitan și că ar vrea să s-o ia de nevastă, însă că nu știe cum se va înțelege cu militarul din cauza caracterului furtunos al acestuia. La un moment dat ea se plânge chiar lui Uberto de soarta crudă ce o așteaptă cu acest căpitan războinic, iar bătrânul se gândește în sinea lui că i-ar place să se căsătorească cu Serpina.
Curând apare și căpitanul, care nu este altcineva decât Vespone travestit. Acesta îi transmite Serpinei să ceară bătrânului drepturile ei de zestre în bani, o sumă foarte mare, fără de care n-o va lua în căsătorie. În caz de refuz, furtunosul căpitan îl va provoca la duel.
Speriat, Uberto se hotărăște s-o ia pe Serpina de soție. Când își dă seama că a fost păcălit, nu mai poate da înapoi fiindcă hotărârea s-a luat față de martori.
Din clipa aceia Serpina devine adevărata stăpână a casei, silindu-l pe fostul stăpân să i se supună în întregime.
Muzica lui Pergolesi are un limbaj natural, perfect acordat cu dialogul dintre cele două personaje. Ideile muzicale sunt mlădioase, vii, strălucind din înlănțuirea motivelor ritmice, deosebit de dense în conținutul lor melodic, întrucât își trag seva din lirismul canțonetelor napolitane. Claritatea imaginilor muzicale a făcut ca lucrările sale, în deosebi „La serva padrona” să cucerească foarte repede o celebritate mondială, influențând puternic dezvoltarea operei comice.
extras din caietul program „La serva padrona” al Operei Române din Timișoara (1965) |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-06: Carmen de Bizet, în versiunea Operei din Iași, pe scena ONB pe 20 iunie Opera Națională Română din Iași aduce pe scena ONB, pe 20 iunie de la ora 19:00, una dintre cele mai iubite opere din lume: Carmen de Bizet.
Producția ieșeană te poartă în Spania începutului de secol XIX, unde povestea Carm ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-06: Prokofiev și Cenușăreasa, de la Ruse la București Pe 19 iunie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale București, povestea cea mai iubită din lume prinde viață prin muzica lui Prokofiev, Cenușăreasa, adusă de Opera de Stat din Ruse, Bulgaria, prezentă pentru a doua oară consecutiv la Bu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-06: The Greatest of Puccini - Orchestra Festivalului Puccini vine la București Pe 17 iunie 2026, Bucharest Opera Festival are onoarea de a primi pe scena Operei Naționale București Orchestra Festivalului Puccini de la Torre del Lago – Viareggio, unul dintre cele mai prestigioase evenimente lirice din lume, ajuns în 2026 la ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-06: Gala de Balet, spectacol extraordinar, sâmbătă, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, va avea loc Gala de Balet, un spectacol extraordinar în care se vor îmbina armonios grația, tehnica și muzica clasică. Evenimentul promite o incursiune fascinantă în istoria ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-06: Carmen`s Love Affairs – baletul care aprinde scena Bucharest Opera Festival Pe 16 iunie, de la ora 19:00, Opera din Cracovia vine pentru prima dată la Bucharest Opera Festival cu ceva cu totul special: Carmen`s Love Affairs, un spectacol de dans contemporan care reimaginează una dintre cele mai cunoscute și iubite poveșt ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|