|
Opera Națională București tocmai a anunțat anularea spectacolelor din perioada 5-14 martie 2021!
 În contextul reintrării Municipiului București în scenariul roșu și al incidenței cumulate ce depășește pragul de 3/1000 de locuitori, organizarea și desfășurarea spectacolelor cu participarea publicului este interzisă pentru următoarele 14 zile cel puțin, până la revenirea indicelui sub 3/1000.
Potrivit noilor norme în vigoare spectacolele „Astor Piazzolla 100”, „La Boheme”, „Concert de Ziua Femeii”, „Tosca” și „Carmina Burana”, programate în datele de 5, 6, 8, 11, 13 și 14 martie se suspendă.
Spectatorii care au achiziționat bilete la spectacolele mai sus menționate și optează pentru restituirea contravalorii biletelor sau transformarea acestora în vouchere pentru reprezentațiile următoare sunt rugați să parcurgă regulamentul de mai jos:
Spectatorii care au achiziționat biletele de la Casa de Bilete și nu doresc transformarea acestora în vouchere sunt rugați să se prezinte la sediul instituției noastre pentru restituirea contravalorii acestora în format fizic.
Programul Casei de Bilete este de luni până vineri, între orele 10:00 – 13:00 / 14:00 – 19:00, cu excepția zilei de 8 martie 2021, când Casa de Bilete va fi închisă. În ceea ce privește restituirea contravalorii biletelor achiziționate online, rambursarea se va face doar la cerere, în baza unei solicitări scrise și înaintate pe adresa de e-mail bilete@operanb.ro, în contul din care s-a făcut achiziția, în termen de 28 de zile de la data depunerii solicitării.
Menționăm că pentru restituirea contravalorii, prezentarea biletelor în format fizic la Casa de Bilete, cât și solicitările de rambursare a contravalorii biletelor online trebuie realizate în termen de maximum 14 zile. În mod contrar solicitările atât online, cât și prezentarea biletelor în format fizic la Casa de Bilete se vor considera nule.
Biletele achiziționate pentru spectacol pot fi transformate în vouchere și folosite la achiziționarea biletelor la următoarele reprezentații ce vor fi puse în vânzare pe site-ul Operei Naționale București, respectând metoda de plată inițial aleasă, după cum urmează: Biletele achiziționate la Casa de Bilete vor funcționa ele însele ca vouchere.
Dacă biletul are valoare mai mare dacât a voucherului se poate plăti diferența (în numerar sau card direct la Casa de Bilete ONB).
Biletele achiziționate online se vor regăsi în secțiunea Contul Meu de pe pagina tickets.operanb.ro, după ce vă logați în contul de pe care ați făcut achiziția. Dacă biletul are valoare mai mare dacât a voucherului se va plăti doar diferența. Dacă biletul are valoare mai mică dacât a voucherului diferența va ramâne în contul dumneavoastră, putând fi folosită la o nouă achiziție.
Biletele achiziționate deja sub formă de vouchere își vor redobândi valabilitatea voucherului și vor putea fi utilizate la achiziționarea biletelor la următoarele reprezentații ce vor fi puse în vânzare pe site-ul Operei Naționale București.
Ne pare rău pentru situația actuală, artiștii Operei Naționale București au primit cu entuziasm și emoție reîntoarcerea în Sala Mare de spectacole și reîntâlnirea cu publicul atât de drag lor. Cu toate acestea, cu speranță în gând, prima scenă lirică a țării se conformează cu strictețe tuturor regulilor și măsurilor impuse de autorități în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei COVID-19.
Opera Națională București va comunica la o dată ulterioară reluarea spectacolelor cu public ținând cont de hotărârile Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență cu privire la evoluția pandemiei pe raza Municipiului București cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2.
Vă mulțumim pentru înțelegere! |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|