|
Deschidere de stagiune în forţă la Opera Română din Cluj Napoca
[ Autor Ovidiu Cornea ]  Un spectacol-premieră deosebit ca muzică şi tematică, dar şi ca regie şi interpretare: "Forţa Destinului" de Giuseppe Verdi, în regia lui Rareş Trifan.
"Forţa Destinului" a deschis duminică seară stagiunea 2009-2010 la Opera Naţională Română din Cluj Napoca. Reprezentaţia a cucerit instant spectatorii prin alternarea pasajelor de mare încărcătură dramatică sau spirituală, în care au fost protagonişti unul, doi, maxim trei solişti, cu cele vesele, de grup.
Publicul a izbucnit spontan, în câteva rânduri, în aplauze şi urale de "Bravo! " la adresa protagoniştilor. Remarcabile au fost în acest sens ariile interpretate de către soprana Carmen Gurban (în rolul Eleonorei) şi de către baritonul Fulop Martin (Don Carlo) sau unul din duetele interpretate de către Martin şi tenorul Marius Vlad Budoiu (Don Alvaro). Alături de cei trei se remarcă însă şi alţi interpreţi, precum basul Mircea Moisa (Padre Guardiano) şi mezzosoprana Liliana Neciu (Preziosilla), precum şi corul mare al Operei, dar şi cel de bărbaţi, care interpretează pasajul în care Eleonora se pregăteşte pentru a merge în sihăstrie.
"Forţa Destinului" (cu premiera absolută în 1862) redă muzical viaţa tinerei Eleonora, fiica marchizului de Calatrava, şi a iubitului său, Don Alvaro, de origine indiană. Marchizul se opune dragostei dintre cei doi, tânărul vrea să se dezarmeze, însă arma se descarcă şi marchizul moare. Alvaro fuge cu Eleonora, se rătăcesc unul de altul, Eleonora pleacă în sihăstrie, iar Alvaro, într-o mănăstire, fără a uita însă dragostea reciprocă. Reîntâlnirea din final este tristă, Eleonora fiind ucisă de către fratele ei, Don Carlo, care vrea să-şi răzbune tatăl. Scena ultimă este izbăvitoare şi foarte emoţionantă: Elonora îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, întinzând mâna către Mântuitorul răstignit pe Cruce, prezentat într-o sculptură gigantică şi înclinându-se către ea, în semn că o primeşte.
Abordarea regizorală a lui Rareş Trifan, directorul ONR Cluj, este armonizată cu mesajul piesei, atât ca profunzime, cât şi tehnic, majoritatea pasajelor având în fundal sau chiar ca scenă o schelă uriaşă împărţită în nouă compartimente, pe care, atunci când Eleonora urmează să meargă în pustie, este proiectată ingenios o cruce. Sobrietatea multora dintre scene este completată de coloristica bogată a tablourilor de grup. Scenografia piesei poartă semnătura lui Valentin Codoiu, iar dirijorul orchestrei a fost Jozsef Horvath. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|