|
Program iunie 2019
 Programul spectacolelor care vor avea loc în luna iunie a fost conturat.
Ca urmare a succesului extraordinar avut de baletul "Cenușăreasa", de Serghei Prokofiev, care a avut premiera în luna aprilie, pe 13 iunie a fost o programată o nouă reprezentație. Dirijor va fi Leonard Boga, iar Amalia Mîndruțiu semnează coregrafia.
Iubitorii baletului pot urmări luna viitoare, pe data de 25, și spectacolul "Lacul lebedelor", de Piotr Ilici Ceaikovski, în adaptarea coregrafică a artistei emerite Ileana Iliescu. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Teodorașcu.
Finalul lunii aduce în prim plan două creații ale renumitului regizor Andrei Șerban. Pe 28 iunie se va juca apreciata operă "Lucia di Lammermoor", de Gaetano Donizetti, dirijor fiind Alessandro Cedrone. Două zile mai târziu are loc spectaculoasa reprezentație "Indiile galante", de Jean Philippe Rameau. Conducerea muzicală îi va aparține lui Ciprian Teodorașcu.
Toate spectacolele se vor juca în Sala Mare, de la ora 18:30.
Biletele de intrare la reprezentațiile amintite vor fi puse în vânzare miercuri, 22 mai, de la ora 12.00, la Agenția de bilete, situată în foaierul Operei, și pe site-ul www.operaiasi.ro.
Tot în luna iunie va fi pusă în scenă o nouă premieră, opera "Evgheni Oneghin", de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia spectacolului este semnată de Mihaela Bogdan, iar conducerea muzicală va fi asigurată de Alessandro Cedrone. Data la care se va juca premiera va fi anunțată săptămâna viitoare, când vor fi oferite și detalii legate de modalitatea prin care vor putea fi achiziționate biletele de intrare. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|