|
Spectacol de dans contemporan la Opera Maghiară
 Clujenii vor avea ocazia să vadă două spectacole inedite regizate de Melinda Jakab, ,, Revelaţia trupului", bazat pe fragmente din operele lui Sergei Rachmaninov și Sergei Prokofiev, respectiv binecunoscuta lucrare al lui Béla Bartók,, Mandarinul miraculos". Dirijorul spectacolului este Zsolt Jankó.
În viziunea coregrafului, dansul este modalitatea prin care trupul și sufletul devin una, făcând apel la acea forță ancestrală, primară: forța trupului. Acesta decide dacă dorim sau dacă merită să realizăm o acțiune.,, Mișcarea corpului într-un spațiu influențează exteriorul, având astfel puterea de a induce schimbarea. Acest atuu trebuie exprimat și trăit prin intermendiul dansului, cu ajutorul căruia putem intra în contact cu Sinele primordial, cu vechi instincte, cu moștenirea noastră genetică, pe care o păstrăm din generație în generație încă de la începuturile rasei umane", spune regizoarea Melinda Jakab.
Cele două spectacole au în distribuție tinere talente remarcate la nivel național și internațional şi vor avea loc în data de 29 mai, de la ora 19:00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.
Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Operei (de luni până vineri, între orele 13.00-19.00 şi cu două ore înainte de spectacol). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: „Anotimpurile”, de Vivaldi, la Palatul Culturii Iași Opera Națională Română din Iași programează și în această lună o întâlnire în cadrul seriei Concert la Palat. Reprezentația lunii noiembrie găzduită de Palatul Culturii din Iași va avea loc marți, cu începere de la ora 18:30, și v ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: La Boheme de Brașov Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să urmăriți spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite și montate lucrări din istoria muzicii universale.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|