|
"Falstaff", un spectacol de excepţie pe scena Operei Braşov
 Sâmbătă, 1 octombrie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, Opera Braşov prezintă spectacolul cu opera "Falstaff" de Giuseppe Verdi, avându-l în rolul titular - Sir John Falstaff - pe baritonul Lucian Petrean, iar la pupitrul dirijoral pe maestrul Adrian Morar, ambii de la Cluj-Napoca. Alături de ei, soliştii Operei Braşov: Valentin Marele, Ioana Mărgărit, Nicoleta Chirilă, Cristina Roşu, Gabriela Hazarian, Mihai Irimia, Claudiu Bugnar, Valentin Racoveanu (Opera Naţională Bucureşti), Lorand Cristian. Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov. Regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garştea. Mişcarea scenică: Nermina Damian.
"Falstaff" este o operă buffă în trei acte. Premiera a avut loc pe 9 februarie 1893, la "Teatro alla Scala" din Milano.
Compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Arrigo Boito s-au inspirat în creionarea caracterului personajului principal, Sir John Falstaff, din piesele de teatru scrise de William Shakespeare - "Nevestele vesele din Windsor" şi "Henric al IV-lea". A fost ultima operă compusă de Giuseppe Verdi, la vârsta 80 de ani, singura comică ce a dăinuit în repertoriu, scrisă de titanul muzicii universale.
"Totul în lume este o farsă şi toată lumea e păcălită! ", spune cu un zâmbet atoateştiutor, Verdi. Cu aceste cuvinte el îşi ia rămas bun de la creaţia sa de operă.
Acţiunea operei se petrece în orăşelul Windsor din Anglia, în timpul domniei regelui Henric al IV-lea. Ce farse au loc vă invităm să vizionaţi pe scena Operei Braşov!
Preţ bilete: 20 lei; 10 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380.
Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului
(în cazul în care rămân bilete disponibile). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie12-10: Trei spectacole în această săptămână la Opera Iași Opera Națională Română din Iași are trei spectacole în programul acestei săptămâni.
Marți, de la ora 18:30, Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași va găzdui tradiționalul eveniment lunar intitulat Concert la Palat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|