|
Revelion la Operă
 Opera Națională București vă invită să sărbătoriţi cea mai importantă noapte a anului în unul dintre cele mai elegante spaţii de spectacol din România.
După succesul evenimentelor care au marcat momente importante ale acestui an prin concerte, recitaluri, spectacole de operă şi balet, Opera Naţională Bucureşti va fi gazda unui dublu eveniment memorabil, în stil autentic românesc, prin care celebrează ultima seară a anului 2014: Concertul Extraordinar de Anul Nou, cu participarea Orchestrei și Corului Operei Naționale București, şi Petrecerea de Revelion, cu muzică interpretată live.
Concertul Extraordinar de Anul Nou de la Opera Naţională reprezintă o ocazie cu totul specială de a sărbători această noapte unică printr-un regal de muzică clasică. La sosire, invitaţii noştri vor fi întâmpinaţi cu un welcome cocktail care îi va introduce în atmosfera fastuoasă a evenimentului. La ora 20.00, spectatorii vor fi conduşi spre Sala Mare a Operei, unde se va desfăşura Concertul de Anul Nou, care aduce în prim-plan unele dintre cele mai apreciate creaţii din repertoriul românesc, prezentate sub forma unei suite de compoziţii simfonice şi corale care vor alterna cu lucrări pentru pian şi vioară.
După încheierea Concertului, seara va continua în foaierele şi saloanele Operei, care vor găzdui, începând cu ora 22.30, Petrecerea de Revelion. Invitaţii se vor putea delecta cu specialităţi savuroase şi cu un program artistic de gală, care include cele mai frumoase canţonete, zarzuele, arii de operetă, polci, dar şi ritmuri seducătoare de swing, foxtrot şi jazz, interpretate live.
Meniul pregătit pentru oaspeţii noştri include o serie de aperitive rafinate, trei preparate principale şi trei feluri de deserturi delicioase şi o selecţie specială de băuturi alcoolice şi non-alcoolice. La solicitarea invitaţilor noştri, vor fi disponibile şi meniuri pentru vegetarieni, dar şi meniuri pentru copii.
La miezul nopţii, invitaţii noştri se vor putea bucura de un moment cu totul special, conceput într-un stil autentic românesc, pe Esplanada Operei Naţionale Bucureşti.
Pachetul de participare la Revelionul de la Operă este compus din biletul de intrare la Concertul Extraordinar de Anul Nou (locuri în lojă sau în stal, central, între 100 și 160 lei/ persoană) plus biletul de participare la masa și petrecerea de Revelion (între 600 și 800 lei/ persoană, cu reducere de 50% pentru copiii între 6 și 14 ani, de 10% pentru grupuri între 6 și 10 persoane și 15% pentru grupuri mai mari de 10 persoane).
La etajul 1 sunt disponibile 30 de locuri la masă într-un Salon Privat. În acest spațiu, delimitat complet de restul zonelor, vă puteți bucura de o ambianță intimă, programul artistic desfășurat la parterul Foaierului fiind accesibil în mod mijlocit.
Pentru detalii, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de email ruxandra.stefu@operanb.ro sau la tel. 0743 263 446 - Ruxandra Ștefu. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|