|
Opera ieşeană caută artişti
 Solişti vocali şi balerini din întreaga ţară ar putea deveni colaboratori ai instituţiei ieşene, în urma audiţiilor care vor fi organizate în luna decembrie. Artiştii urmează să fie angajaţi "pe proiect", ceea ce înseamnă că după premiera unui spectacol se obligă să participe la reprezentaţiile programate ulterior.
Opera Naţională Română Iaşi organizează audiţii pentru solişti vocali şi balerini, la care sunt aşteptaţi artişti din întreaga ţară. Aceştia ar putea fi distribuţi în spectacole pe care instituţia le are în pregătire, dar şi în producţii din repertoriul curent, precum "Indiile galante", "Aida", "Tosca", "Bărbierul din Sevilla", "Boema", "Lucia di Lammermoor", "La Traviata", "Rigoletto", "Nunta lui Figaro" sau "Don Giovanni". "Sunt spectacole cu distribuţie numeroasă, pe care am reuşit să o întregim cu soliştii noştri, însă ideal ar fi să existe şi o doua distribuţie. Contractele vor fi pe proiecte, aşa cum se întâmplă acum în oricare instituţie de spectacol, cu amendamentul ca după premieră, soliştii să participe la toate spectacolele programate", precizează Beatrice Rancea, directorul Operei ieşene.
Printre titlurile ce urmează să apară pe afiş se numără şi "Italianca în Alger" de G. Rossini, în regia lui Andrei Şerban, un spectacol care va fi montat pentru prima dată în România şi pentru care se caută voci speciale.
Urmează "Evgheni Oneghin" de P.I. Ceaikovski şi "Carmen" de G. Bizet, care ar urma să vadă lumina rampei. Cea dintâi premieră, "Memory", programată pentru 15 februarie 2015, este un spectacol de teatru-dans în regia şi coregrafia reputatului Gigi Căciuleanu, iar pentru luna aprilie este aşteptat un titlu celebru, care însă lipseşte din repertoriul Operei ieşene: "Suntem probabil singura operă din lume care nu avem «Carmen» în repertoriu. Ne dorim acest titlu la Iaşi, sperăm ca premiera să poată avea loc în luna aprilie", a mai spus Beatrice Rancea, care va semna regia acestui spectacol.
Audiţiile vor avea loc în zilele de 16 şi 17 decembrie, la sediul instituţiei, iar înscrierile se fac pe baza unui CV (cu fotografie) până la data de 13 decembrie 2014, la adresa de e-mail: office@operaiasi.ro.
La audiţiile pentru solişti vocali, deciziile vor aparţine dirijorilor Garbriel Bebeşelea şi Traian Ichim, iar în cazul balerinilor, selecţia va fi făcută de maeştrii de balet Mihail Motovilov şi Sergiu Cotorobai. (Gina Popa) |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie15-10: „La Dolce Musica”, recital extraordinar susținut de Opera Brașov la AFI Brașov Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 18.00, Opera Brașov vă invită la AFI Brașov, la recitalul extraordinar „La Dolce Musica” susținut de artiștii noștri, cu prilejul aniversării a șase ani de la înființarea centrului comercial. Vi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
15-10: „Indiile galante” la Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează duminică, de la ora 18:30, în Sala Mare, un spectacol extrem de apreciat, „Indiile galante”, de Jean-Philippe Rameau. Având premiera mondială la Paris, în 1735, opera care are o uvertură și ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-10: „Faust” cu casa închisă la Opera Brașov Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, este programat spectacolul cu opera „Faust” de Charles Gounod, o reprezentație care este deja sold-out.
„Faust” este una dintre celebrele grand opéra di ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Trei spectacole în această săptămână la Opera Iași Opera Națională Română din Iași are trei spectacole în programul acestei săptămâni.
Marți, de la ora 18:30, Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași va găzdui tradiționalul eveniment lunar intitulat Concert la Palat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Marți, ora 22, TVR Cultural prezintă "Ţara Surâsului" Marți, 13 octombrie, ora 22:00, TVR Cultural
Ţara Surâsului
Operetă în 3 acte de Franz Léhar
Libretul: Ludwig Herzer și Fritz Löhner (după o idee de Victor Léon)
Regia artistică: Anda Tăbăcaru
C ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|