|
Efervescenta Carmen aduce pe scena clujeană un libret fermecător miercuri, 12 noiembrie
 Opera Naţională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă invita miercuri, 12 noiembrie, ora 18.30, la o reprezentație de excepție a uneia dintre cele mai pasionale și populare dintre opere: "Carmen", de Georges Bizet.
Titlul de mare celebritate va încânta publicul clujean, aducând pe scenă două nume lirice rezonante: mezzosoprana Iulia Merca, cea mai bună solistă a anului 2013, distinsă la Gala Premiilor Operelor Naţionale, va intra în rolul exuberantei eroine Carmen şi tenorul Hector Lopez, un artist ce animă cu talentul său scene din țară și străinătate, fiind o prezență preferată și urmărită de publicul clujean, îl va interpreta pe șarmantul Don José.
Opera în patru acte ne introduce în Sevilla anilor 1820, conturând povestea tragică a protagonistei Carmen, o gitană senzuală şi efervescentă, prinsă între două iubiri pasionale: cea a soldatului Don José şi a toreadorului Escamillo. Tumultuosul fir narativ ne poartă printre intrigi şi trădări, dragoste şi răzbunare, care o determină pe Carmen să renunţe la dezertorul Don José în favoarea toreadorului, declanşând răzbunarea supremă a celui dintâi.
Miercuri, 12 noiembrie, aceeași poveste va prinde viață, aducând pe scenă următoarea distribuție: Iulia Merca, Hector Lopez, Horațiu Ruști (debut), Veronica Tudosa Fizeșan, Daniela Mureșan Chișbora, Liliana Neciu, Bogdan Nistor, Florin Pop, Simonfi Sandor și Sándor Csaba (invitat). Orchestra Operei clujene se va afla sub bagheta reputatului dirijor Gheorghe Victor Dumănescu, cunoscut pentru coordonarea impecabilă a acestui titlu francez. Spectacolul se va bucura, de asemenea, de participarea Corului de copii "Junior VIP", dirijat de Anca Mona Mariaș.
Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|