|
Microstagiunea estivală a Operei clujene continuă miercuri, 20 august
 Opera Naţională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă invita miercuri, 20 august, ora 19.30, la o nouă Serată lirică distinsă, desfășurată în curtea interioară a Muzeului de Artă. Microstagiunea estivală își continuă seria recitalurilor pe terasa restaurantului La Palat, încântând melomanii clujeni cu ocazii artistice inedite.
Serata muzicală reunește pe scenă rezonante nume lirice clujene: reputatul tenor Cristian Mogoșan, cunoscut pe scena națională și internațională pentru rolurile sale din opere clasice ale lui W. A. Mozart, G. Puccini și G. Verdi și tenorul Samuel Drohora, absolventul unor importante cursuri de măiestrie lirică și invitat permanent al operelor din țară și străinătate. În deschiderea evenimentului vor interpreta tineri soliști invitați, membri ai Ansamblului Societății Internaționale de Studii Muzicale din Timișoara: Georgiana Necșa, Eugenia Gyuris și Cristian Covacs. Artiştii vor fi acompaniaţi la pian de Horea Haplea. Repertoriul seratei muzicale va cuprinde ariile unor opere celebre, precum și partituri din musical-uri îndrăgite de public.
Evenimentul liric de miercuri, 20 august, este cea de-a patra reprezentaţie a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în curtea interioară a Muzeului de Artă, într-o inițiativă fără precedent ce aduce opera mai aproape de public. Microstagiunea estivală, desfășurată în perioada iulie- septembrie 2014, animă agenda artistică a orașului într-o perioadă săracă în astfel de evenimente și le oferă spectatorilor clujeni ocazia de a se bucura de evenimente lirice deosebite.
Publicul este de asemenea așteptat la următoarele serate lirice găzduite la Palat, programate pentru datele de 3 şi 17 septembrie.
Pentru bilete şi rezervări, doritorii sunt rugaţi să acceseze www.lapalat.ro sau să telefoneze la 0733 336 555. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|